Naționala de fotbal feminin a Canadei a câștigat, vineri, medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a învins, scor 2-1, reprezentativa Braziliei, în finala mică a competiției.
Naționala Canadei a deschis scorul în minutul 25, când Ashley Lawrence a pornit din propria jumătate, a făcut o cursă impresionantă de 80 de metri și a pasat decisiv pentru Deanne Rose în interiorul careului, iar jucătoarea în vârstă de 17 de ani, de la Scarborough United, a înscris fără probleme.
Christine Sinclair, aflată la selecția cu numărul 250 în prima reprezentativă, a majorat avantajul echipei nord-americane în minutul 52.
Cu 11 minute înainte de finalul partidei, Brazilia a redus din handicap, prin Beatriz, aflată la a doua reușită în acest turneu, după golul din meciul cu Suedia, din grupele competiției. Încurajate de 50.000 de spectatori, jucătoarele țării gazdă de la Jocurile Olimpice, nu au putut să restabilească egalitatea.
Astfel, Canada repetă performanța din urmă cu patru ani, de la Londra, când a cucerit tot medalia de bronz, după ce a trecut în finală, scor 1-0, de Franța.
Brazilia, cu starul Neymar anunțat titular, speră să-și ia revanșa în turneul masculin, unde elevii antrenați de Rogerio Micale vor întâlni, sâmbătă, în ultimul act, naționala olimpică a Germaniei.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER